Asociația Grupul de Acțiune Locală SIRET-MOLDOVA anunță organizarea conferinței de presă ce va fi desfășurată cu ocazia finalizării celui de al II-lea Contract de Finanțare care asigură continuitatea proiectului ,,Strategia de Dezvoltare Locală a Asociației GAL Siret-Moldova 2014-2020, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020, Programul LEADER, subMăsura 19.4.
Conferința de presă va avea loc joi, 30 septembrie 2021, ora 12:00, la Căminul Cultural din sat Heci, comuna Lespezi, județul Iași și are ca scop informarea partenerilor, colaboratorilor și a locuitorilor din teritoriul GAL SIRET-MOLDOVA cu privire la stadiul implementării proiectelor finanțate prin SDL. Totodată, vor fi prezentate și alte oportunități de finanțare, planuri de viitor și direcții de acțiune.
La conferință vor participa membrii echipei de proiect, membrii GAL, beneficiari ai proiectelor, reprezentanți ai UAT-urilor din GAL, reprezentanți ai AFIR, OJFIR ȘI CDRJ, precum și reprezentanți mass-media.
Participarea la conferință se face pe bază de invitație.
Vă așteptăm cu drag!